Constantin și Elena, sărbătoare mare pentru creștini. Tradiții și obiceiuri

Constantin și Elena, sărbătoare mare pentru creștini. Tradiții și obiceiuri
Sfinți Împărați Constantin și Elena (FOTO: crestinortodox.ro)
Publicat: 21/05/2023, 10:15
Actualizat: 21/05/2023, 10:15

Constantin și Elena, sărbătoare mare pentru creștini. În fiecare an, pe data de 21 mai, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. 

Numele Constantin își are originile din grecescul ”Konstantinos” și latinescul ”Constantinus”, acestea fiind derivate din cuvântul latin ”constans” care înseamnă ”constant, statornic, stabil”.

Originea numelui Elena una greacă, numele fiind asociat razelor soarelui. Motivul pentru care există această asociere este faptul că numele Elena derivă de la numele Helen, care semnifică, în primul rând, lumină, dar și frumusețe.

În mitologia greacă, cuvântul ”helene” semnifică torță, foc, flacără, iar ”selene” înseamnă lună. Iată, este ilustrată din nou această legătură cu o sursă de lumină, chiar dacă este vorba de una artificială, dar și cu cea naturală, provenită de la lună și nu numai de la soare.

Sfinții Constantin și Elena au schimbat istoria creştinismului

În iconografia ortodoxă, Sfinții Împărați Constantin și Elena au între ei așezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Cea mai însemnată realizare a împaratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat.

Sfânta Elena (Flavia Iulia Helena 248 – 329), mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare, a fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru pioșenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene. Sfintei Elena îi sunt atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi.

Constantin și Elena – tradiții și obiceiuri

În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este bine să nu se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distruşi. Până în 21 mai trebuie să fie semănate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit tradiţiei populare.

În calendarul popular, este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. În această zi păsările de pădure își învață puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie). Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.

Pentru a alunga duhurile rele, femeile afumă cu tămâie și stropesc cu aghiazmă colțurile și încăperile caselor. Țăranii vor decide cine le va fi baci la oi, precum și cine le va păzi în timpul pășunatului. În plus, pentru a feri animalele de rele cât timp vor sta la stână, ei aprind un foc mare, stau în jurul lui și pun oile să treacă prin el.

În această zi nu este bine să renunţi la o prietenie sau să iei decizia de a divorţa. În caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.

O altă tradiţie importantă este ca oamenii să se ferească să aprindă focul. Se zice că cine arde azi o creangă își arde norocul pentru tot restul anului.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Chia și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu